Christian W. Schenk
[modifică]Biografie
Christian W. Schenk a crescut într-o mică localitate minieră Concordia lângă Brașov unde a fost educat în trei
limbi (germană, maghiară și română) tatăl lui fiind german iar mama de formație austro-ungară.La sfârșitul anilor
'50 încep primele sale încercări literare, urmând ca în anul 1961 să publice prima sa poezie în revista pentru copii
Luminița dinBucurești sub atenția primului său mentor literar (până în anul 1965) Tudor Arghezi (1880-1967).
Al doilea său mentor, între anii 1964-1969, a fost poetul transilvănean Vasile Copilu-Cheatră (1912-1997) care
la rândul lui a stat sub influențele tematice ale lui Aron Cotruș (1891-1961).
Clasele primare le-a absolvit în localitatea de baștină (1958-1962) urmând școala generală în localitatea vecină
Vulcan județul Brașov din 1962 până în 1966. A urmat cu întreruperi liceul la Codlea. Între 1971 și 1976 a lucrat
ca sezonier, operator cinematografic, muncitor țesător, primitor-distribuitor. În 1974, urmând cursurile la seral,
și-a luat bacalaureatul.
În 1976 Schenk a părăsit România stabilindu-se definitiv în Germania. Acolo a trebuit sa urmeze un an și clasa
a XIII-a pentru a i se recunoaște bacalaureatul german.
Între 1977 și 1980 a absolvit în orașul Koblenz Renania Palatină tehnică dentară|tehnica dentară urmând ca din
1980 până în 1985 să urmeze facultatea de medicină, secția stomatologie, în orașul Mainz la Universitatea
Johannes Gutenberg. Și-a luat doctoratul în 1985 cu lucrarea de disertație "Despre situația handicapaților la locul
de muncă".
Între 1986 și 1988 a lucrat ca medic asistent urmând ca din anul 1988 să-și deschidă un cabinet particular în
Ca redactor șef al revistei tetralingve "Convergențe Românești" (1984-1986) scrie un articol vehement împotriva așa
numitelor urbanizări sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu ceea ce-l face a fi declarat (1986) persoană non grată pe
viață. Totuși, Schenk, scria mai departe în ambele limbi (făcând și traduceri din maghiară) având, însă, rezonanță
doar în vest. În 1990 a fost "reabilitat" de către Frontul Salvării Naționale, pe atunci sub conducerea lui Ion Iliescu,
mai târziu primind și un "Brevet Prezidențial". Fiind membru al Uniunii Scriitorilor din Germania și România,
Union Mondiale des Écrivains Médecins, American Romanian Academy of Arts and Sciences, al Uniunii
Scriitorilor și Publiciștilor Medici din România, în Balkanromanisten-Verband (Societatea Balcaniștilor Germani)
și în Süd-Ost-Europa-Gesellschaft (Societatea Germana pentru Europa de sud-est), Schenk se străduiește să
propage culturile germane și române cât și legăturile dintre acestea în spațiile culturale est-vest. Un mare rol
pentru promovarea literaturii române în spațiile de limbă germană l-a avut și înființarea editurii Dionysos.
Pentru meritele sale deosebite în legăturile culturale est-vest cât și pentru opera sa, Christian W. Schenk a fost
numit în anul 2000 Cetățean de Onoare al Orașului Universitar Cluj-Napoca.
[modifică]Publicații
- Gedichte/Poezii, Editura „P“ Mainz 1981, ediție proprie
- Omina, Dortmund 1987, ediție proprie
- Strigătul morților, Editura Labyrint București 1991, ISBN 973-607-012-3
- Testament, Editura Labyrint București 1991, ISBN 973-607-009-3
- Răstignirea ultimului cuvânt, Editura Doris București, 1992,ISBN 973-95562-2-1
- Lichtebbe (Reflux de lumină), Verlag Deutscher Autoren 1994, ISBN 3-88611-150-4
- Blinder Spiegel (Oglinda oarbă), Edition „L“ Loßburg 1994, ISBN 3980387135
- Semne, gratii și simboluri, Editura Dacia Cluj, ISBN 973-35-0477-7
- Mandala, Dionysos Verlag 1996, ISBN 3-9803871-3-5
- Două anotimpuri, toamna, Editura Helicon Timișoara 1997, ISBN 973-574-372-8
- Poezii/Gedichte (Rumänisch/Deutsch), Cogito Verlag Oradea 1997, ISBN 973-9064-71-X
- Vorbe sugrumate-n aer , Editura Cogito Oradea 1998, 2. Ed. II 1999, ISBN 973-9064-94-9
- Poeme vechi și noi , Editura Axa Botoșani 2000, ISBN 973-8034-14-0
- Elegii Coloconeze, Editura Cronica (Iași) 2000, ISBN 973-9206-70-0
- 55 Poezii (Ediție specială la aniversarea vârstei de 55 de ani) – 2006, ISBN 973-86530-0-2
[modifică]Traduceri de cărți
- Cele mai frumoase balade germane de la Ludwig Uhland până la Ricarda Huch, Editura
- Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă",
- Dorin Popa: Poesis - Elf lyrische Miniaturen, Dionysos Verlag 1996, ISBN 3980387100
- George Vulturescu: Augenlieder, Dionysos Verlag 1996, ISBN 3980387143
- Lucian Vasiliu: Tanz der Monaden, Dionysos Verlag 1996, ISBN 3980387151
- Ștefan Augustin Doinaș: Geboren in Utopia, Dionysos Verlag 1996, ISBN 398038716X
- Marin Sorescu: Die Leere der Glocke, Dionysos Verlag 1997 und 2002, ISBN 3-933427-09-6
- Emil Manu: Traum Stunde, Dionysos Verlag 1997, ISBN 3980387186
- Dorin Popa: Niemand versteht mich, Polirom 1998, 973-683-059-4
- Gellu Dorian: Niemandsinsel, Dionysos Verlag 1998, ISBN 3933427002
- Valeriu Stancu: Wortwunde, Dionysos Verlag 1998, ISBN 3980387194
- Ana Blandiana: Sternehimmel, Dionysos Verlag 1999 und 2002, ISBN 3-933427-08-8
- Mihail Eminescu: Sämtliche Gedichte, Dionysos Verlag 2000, ISBN 3-933427-02-9
- Cassian Maria Spiridon: Über den Wald, Dionysos Verlag 2002, ISBN 3-933427-07-X
- Ion Caraion: Ein Garten ist in mir, Dionysos Verlag 2002, ISBN 3-933427-04-5
- Aura Christi: Geflüster, Dionysos Verlag 2002, ISBN 3-933427-03-7
- Marin Mincu: Drehung, Dionysos Verlag 2002, ISBN 3-933427-06-1
[modifică]Premii și mențiuni
- 1971: Premiul național pentru debut în lirică inițiat de către Nicolae Tăutu (1919 - 1972)
- 1993: Premiul de juriu al Societății Autorilor Liberi de Limbă Germană
- 1994: Premiul „Poesis“ pentru traducerile în limba română
- 1997: Premiul special al Festivalului Internațional de poezie Oradea
- 1998: Premiul „Frontiera Poesis“ pentru traducerile în limba germană
- 1999: BOL Premiul Jubiliar „Anul Goethe“
- 2000: Brevet prezidențial pentru merite deosebite aduse culturilor naționale române și germane, înmânat de către
- 2000: Cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca
- 2000: Medalia comemorativă „Mihail Eminescu“ pentru promovarea operei eminesciene, înmânată de către
- 2001: Premiul pentru poezie „Convorbiri literare“ - Iași
- 2002: Premiul pentru excelența programului editorial al editurii Dionysos "Convorbiri literare" - Iași
- 2006: "Cavaler al Ordinului Danubian" - Galați
- 2005: Președinte (din 2005) al Societății socio-culturale „New Europe“
- 2006: Mențiune „Excelență în literatură“ Societatea „Conta“ Piatra Neamț
- 2006: Mențiune „MAGNA CUM AMICITIAE“ pentru consegvența întreținerii relațiilor est-vest
- 2007 Diplomă de Excelență - Memorial Ipotești - Centrul Național de Studii Mihail Eminescu
- 2007 Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași, Premiul pentru opera și activitatea culturală în spațiul literar
[modifică]Surse
- Istoria literaturii române - De la creația populară la postmodernism - Dumitru Micu;
- "Kürschner" Literatur Lexikon;
- Deutsches Schriftsteller Lexikon;
- Romanian's American writer lexicon;
- Medici-Scriitori Români (Mic dicționar) - Ed. Viața Medicală Românească;
- Dicționarul biografic al literaturii române - Aurel Sasu;
- Dicționarul general al literaturii române - Academia Română- Ed. Univers Enciclopedic;
- Ch.W. Schenk - O prezență poetică în literatura română - Gheorghe Bulgăr și Emil Manu 220 pagini ISBN 973-95885-3-0,
- Ovid S. Crohmălniceanu: Alăptat de două mame, colecția Phoenix 1992 (47 p.);
- Eugen Simion: Limba maternă și limba poeziei - Cazul Christian W. Schenk, colecția Phoenix 1993 (46 p.);
- Vasile Copilu-Cheatră, O lacrimă după înger, eseu, în colectia Phoenix;
- Ștefan Borbély, Umbra cuvintelor - Experiența lui Christian W. Schenk, colecția Phoenix 1995, si în: "
- Dumitru Micu, Poezia lui Christian W. Schenk, Bucuresti 1998/1999;
- Marin Mincu, Christian W. Schenk și poietica antilucrurilor, Luceafărul nr. 42 (434), 28 noiembrie 2001.
[modifică]Legături externe
- Mai multe informații la Uniunea Scriitorilor din Germania
- Website Dionysos
- Writer Docs from Germany
- Cetățeni de onoare (Cluj)
- Despre Christian W. Schenk
- Români în Germania (Schenk)
- Publicații de vânzare la AMAZON
- Cărţi la LIBRI
- Eminescu la Thalia în Austria
- Dionysos apariții la librăria Thalia din Austria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu